Probabil ca nu exista nicio persoana care sa nu fie convinsa de importanta proteinelor. De altfel, daca vine vorba de nutritie, necesitatea de a consuma o cantitate semnificativa de proteine este singurul lucru pe care il stiu si il sustin cei mai multi oameni. Desi toate aceste persoane au partea lor de dreptate, in ceea ce priveste subiectul proteinelor, exista, totusi, o multime de informatii, nuante si aspecte care sunt fie vazute in mod gresit, fie sunt in totalitate necunoscute publicului. Astfel, am considerat ca este foarte util sa facem putin lumina in privinta acestui subiect, dezvaluind, pe puncte, care sunt cele 4 lucruri pe care probabil nu le stiai despre proteine:
1. Desi in general se cunoaste faptul ca proteinele au ca rol mentinerea, refacerea si dezvoltarea tesuturilor (muschi, organe, par, ochi, piele), sunt cateva lucruri esentiale care sunt foarte putin cunoscute si care, odata intelese, ne-ar ajuta foarte mult sa intelegem cateva aspecte foarte importante pentru sanatatea noastra. In primul rand, este bine de stiut ca 16% din organismul nostru este alcatuit din proteine, acestea fiind, cu exceptia apei, principala substanta care se regaseste in corpul uman. Din aceasta cantitate de proteine, in urma unor procese care tin de fiziologia organismului uman, o persoana de greutate medie pierde zilnic aproximativ 20-30 de grame de proteine, aceasta fiind, asadar, cantitatea care, pentru buna functionare si pentru sanatatea organismului, trebuie inlocuita in mod obligatoriu prin intermediul hranei pe care o consumam. Pentru siguranta, Organizatia Mondiala a Sanatatii sustine ca 6% din totalul caloric pe care il consumam (aproximativ 40 de grame pentru un individ de greutate medie) trebuie sa il constituie proteinele, luand in considerare o marja de 10 grame in plus fata de cantitatea pierduta zilnic. Ca exceptie, atat copiii, cat si adultii care depun un efort fizic sustinut vor avea nevoie de o usoara suplimentare a acestei cantitati.
2. Desi in mod traditional s-a considerat ca proteina de origine animala este cea mai buna din punct de vedere calitativ, in ultimii ani s-a constatat in lumea stiintifica ca proteina de origine vegetala este nu numai la fel de valoroasa, ci prezinta chiar o serie de avantaje semnificative. Practic, principalul argument care sustinea suprematia proteinei animale era faptul ca aceasta contine toti cei 9 aminoacizi esentiali, spre deosebire de cea vegetala care, chipurile, ar fi incompleta.
Realitatea este ca, intr-adevar, desi toate alimentele de origine vegetala contin proteina in proportii diferite, nu toate acestea contin cei 9 aminoacizi esentiali. Cu toate acestea, printr-o alimentatie variata este foarte simplu sa se combine toti acesti animoacizi esentiali, astfel incat organismul sa beneficieze de tot ce are nevoie din acest punct de vedere. In plus, exista o serie de ingrediente de origine vegetala care contin proteina completa (cei 9 aminoacizi esentiali), acestea fiind soia, tofu, chia, quinoa, amaranth, canepa, mazarea, spirulina, hrisca si altele. De asemenea, nucile, semintele, leguminoasele si cerealele reprezinta surse importante de proteine de buna calitate.
3. In ultima perioada, din ce in ce mai multi oameni de stiinta au ajuns la concluzia ca proteina de origine animala poate avea ca efect dezvoltarea celulei canceroase. Unul dintre motivele pentru care s-a crezut ca proteina animala este una superioara este faptul ca aceasta stimulează cresterea celulei intr-un ritm mai rapid fata de cea de origine vegetala. Desi este adevarat, acest lucru nu se mai considera astazi ca fiind un avantaj, iar motivul este unul cat se poate de simplu: de aceasta crestere accelerata beneficiaza si celulele canceroase.
Astfel, studiile au aratat faptul ca proteina animala stimuleaza producerea unui anume hormon intr-o cantitate care determina cresterea celulei canceroase. De asemenea, s-a descoperit ca proteina animala stimuleaza acțiunea unei enzime, care determina imbatranirea prematura. Pe de alta parte, proteina vegetala diminueaza producerea hormonului respectiv, consecinta fiind descurajarea cresterii celului canceroase. In plus, proteina vegetala este o alegere mult mai buna comparativ cu cea de origine animala, motivul fiind cantitatea mai redusa a aminoacidului leucina, despre care s-a dovedit ca are ca efect stimularea acțiunii enzimei amintite si, implicit, a procesului de imbatranire.
4. Pe langa rolul de mentinere, refacere si dezvoltare a tesuturilor, proteinele prezinta o importanta deosebita si in ceea ce priveste alte aspecte esentiale ce influenteaza buna functionare a organismului, acestea fiind, insa, aproape in totalitate necunoscute. Astfel, proteinele au rol in crearea anumitor hormoni, cum este insulina (cu rol in reglarea nivelului de zahar din sange) si secretina (controleaza secretiile pancreatice in duoden, dar si homeostazia apei).
De asemenea, enzimele sunt niste macromolecule de origine proteica, avand ca rol realizarea reactiilor complexe de la nivel celular, in cel mai scurt timp, la temperatura mediului inconjurator. Mare parte dintre reactiile chimice necesare la nivelul organismului nu ar fi realizate in mod eficient fara existenta enzimelor.
Alte roluri pe care le indeplinesc proteinele sunt fie transportarea, fie stocarea anumitor molecule. Astfel, hemoglobina este o proteina care transporta oxigenul in corp, iar feritina este un alt tip de proteina care se combina cu fierul in scopul stocarii acestuia in ficat.
O alta functie pe care o indeplinesc proteinele este producerea de anticorpi meniti a preveni infectiile, dar si o serie de afectiuni. Aceste proteine contribuie la distrugerea bacteriilor si virusurilor, lucrand in acest sens impreuna cu alte celule ale sistemului imunitar. Mai exact, anticorpii identifica si inconjoara virusurile si bacteriile pana in momentul cand acestea sunt distruse de catre globulele albe.
Acestea sunt cele 4 lucruri pe care cei mai multi oameni nu le cunosc despre proteine, desi sunt informatii importante si necesare pentru buna intelegere a subiectului si pentru adoptarea unor obiceiuri alimentare corecte si benefice sanatatii.
Recomandarea noastra de astazi se indreapta catre minunatele batoane raw vegane Nakd Crunch sau TREK (raw vegane, naturale, fara adaos de zahar sau siropuri, fara gluten, lactoza sau organisme modificate genetic), care sunt o sursa de proteine benefice si de foarte buna calitate, continand, in plus, si vitamine, minerale, carbohidrati si grasimi sanatoase. Fie ca le alegi pentru o gustare energizanta, fie ca doresti sa suplimentezi necesarul proteic pentru copiii in crestere sau pentru momentele cand depui efort fizic intens, batoanele Nakd Crunch și TREK sunt, cu siguranta, alegerea perfecta.
Produsele se pot achizitiona din magazinele Mega Image Concept Store, Selgros, DM, Carturesti si Diverta sau online, pe Diverta.ro, AlimenteSpeciale.ro si BioPlanet. De asemenea, puteti comanda produsele direct pe magazinul nostru online, UnicornNaturals.ro.
Cu speranta ca sugestiile noastre iti vor fi de un real folos, echipa Unicorn Naturals te invita sa urmaresti atat blogul nostru, cat si pagina de Facebook, unde vom face tot posibilul sa iti oferim cat mai multe informatii valoroase si utile.